Proceduri Angio
Angioplastie cu / fără stent membre, bazin, abdomen, torace (vase supraaortale)
Tratamentul stenozelor vasculare cu simptomatologie ischemica specifica, de ex. claudicație,
dureri abdominale, simptomatologie ischemica neurologica (de ex. senozele de carotidă sau de
artere vertebrale). Aici sunt incluse și intervențiile la shunturile arteriovenoase la diabetici.
Avantaje: interventie usoara fara complicații relevante, fata de operatia de ex de bypass mult mai
usoara, spitalizare scazuta.
Anevrisme periferice
Tratamentul dilatațiilor vasculare în arterele din bazin, abdomen, membre de ex. cu ajutorul
spiralelor și protezelor.
Avantaje: intervenție usoara cu riscuri mult mai mici fata de operația deschisa, spitalizare redusa.
Sangerari acute periferice
Tratamentul sângerărilor acute în zona torace, abdomen, bazin, membre prin diverse metode -
spirale, glue, particule.
Avantaje: interventie mult mai usoara decat operatia deschisa. Localizarea hemoragiei este exacta
si embolizare tintita, fara afectarea altor teritorii.
Chemembolizari tumori hepatice (TACE)
Procedura se bazează pe administrarea directă intraarterială a medicamentelor citotoxice care
distrug țesutul tumoral (de ex. carcinom hepatic, metastaze) precum și embolizarea vaselor care
hrănesc aceste tumori. Astfel tumorile scad in dimensiuni sau dispar.
Avantaje: interventie usoara in comparatie cu operatia, pot fi tratate mai multe tumori deodata.
Dezavantaje: Este o metoda paliativa, pacientul trebuie urmarit constant dupa interventie si poate
reintervenin (dar si la operatie trebuie urmarit constant chiar daca metoda este curativa)
TIPS
Șuntul portosistemic intrahepatic transjugular (TIPS) este o procedură de radiologie
intervențională efectuată sub anestezie generală care creează o comunicare între vena portă, sau
una dintre ramurile sale majore, și o venă suprahepatică, aferentă circulației sistemice. Prin
aceasta procedura se scade tensiunea portala și în consecință scade producerea de ascită
precum și riscul de sângerări esofagiene la pacientii cu ciroza hepatica. Singura sansa la o
supravietuire normala la acesti pacienti care de multe ori sunt depasiti de simptomele cirozei.
Avantaje: singura sansa de tratament al lichidului abdominal recidivant sau sangerarilor
esofagiene care nu pot fi oprite prin endoscopie. Dezavantaje: procedura riscanta efectuata in
anestezie generala cu posibile complicatii serioase.
PTCD (DRENAJUL BILIAR TRANSHEPATIC PERCUTANAT)
Drenajul biliar transhepatic percutanat (PTCD) este plasarea unui canal de scurgere în căile biliare
utilizând ace inserate prin piele. Procedura poate fi utilizată pentru tratarea colestazei (în cazul în
care bila nu poate curge de la ficat la intestinul subțire), care poate fi rezultatul unei îngustări sau
blocaje ale căilor biliare (fie malign sau benign) sau a unei scurgeri de bilă după o operație.
INTERVENTII GHIDATE CT
Punctii diagnostice
Interventii ghidate CT efectuate sub anestezie locală care constau în prelevarea unei probe din
tumori sau formațiuni suspecte localizate în orice zona a corpului (inclusiv sistemul osos).
Avantaje: interventie usoara necesara pentru orice tratament corect oncologic. Mult mai usoara ca
o operatie, poate salva pacientul de operatie daca la biopsie reiese ca nu e de operat.
Drenaje terapeutice
Tratamentul diferitelor forme de abcese, limfocele și hematoame prin introducerea ghidată CT a
unui drenaj de diverse dimensiuni sub anestezie locală.
Avantaje: interventie usoara, alternativa ar fi operatia, cu riscuri mult mai mari.
Denervari cu alcool
Terapia durerii în diverse zone în funcție de simptomatologia pacientului care consta în
introducerea unui ac subțire sub control CT în apropierea nervului și aplicarea unui agent
sclerozant (cum ar fi alcoolul) - de exemplu pentru nervul celiac la pacienții cu cancer de corp de
pancreas.
Avantaje: interventie usoara cu potential mare de a scadea durerile semnificativ.
Ablatii tumorale cu radiofrecvență sau ultrasunete
Procedura ce consta in introducerea ghidată CT a unei sonde intr-o masa tumorala, de ex. in
tumorile sau metastazele de ficat, și distrugerea acestora prin intermediul căldurii. Aceasta
procedura se efectuează de obicei cu anestezie generală sau sedare.
Avantaje: alternativa foarte buna pentru multe tipuri de cancer localizat / incipient sau pentru
metastaze singulare, riscuri f mici, spitalizare o zi. Dezavantaje: in anumite zone riscant datorita
structurilor ce inconjoara tumorile.
PEG / PRG (gastrostomia percutanata radiologica)
Gastrostoma, este o procedură pe care noi o efectuam sub ghidaj CT, prin care un tub flexibil, cu
rol în hrănirea pacientului, este amplasat prin peretele abdominal direct în stomac. Gastrostoma
permite hrănirea, trecerea lichidelor şi medicamentelor direct în stomac, fără a mai trece prin gură
şi esofag.
Avantaje: alternativa radiologica la pacientii care nu pot primi PEG endoscopic. Se
efectueaza cel mai bine in sedara sau anestezie generala.